Autonomie prin înțelegerea relațiilor și a propriului sistem nervos
„În relații, ne conectăm prin asemănări și evoluăm prin diferențe.”
La baza activității mele se află perspectiva sistemică. Aceasta îmi oferă cadrul general prin care înțeleg oamenii, relațiile și procesul schimbării.
Din perspectivă sistemică, persoana nu poate fi separată de relațiile și contextul în care trăiește. Fiecare dintre noi este parte a unor sisteme mai largi: familie, cuplu, grupuri de apartenență, comunități, organizații și contexte culturale care ne influențează experiențele, convingerile, emoțiile și comportamentele.
În același timp, persoana însăși poate fi privită și înțeleasă ca un sistem complex, alcătuit din multiple dimensiuni aflate în interacțiune: biologice, psihologice, emoționale, relaționale, sociale și valorice.
Această perspectivă mă ajută să privesc omul în complexitatea sa și să evit explicațiile simpliste. Rareori dificultățile pot fi reduse la o singură cauză.
În psihoterapie, acest mod de a privi lucrurile ne permite să trecem de la întrebarea „Ce este în neregulă cu mine?” spre întrebări poate mai utile: „Ce mi se întâmplă?”, „În ce context apare?”, „Cum am învățat să răspund astfel?” și „Ce alte răspunsuri pot deveni posibile?”
Informarea mea recentă în teoria polivagală a adăugat o dimensiune importantă modului în care înțeleg persoana.
Dacă perspectiva sistemică mă ajută să privesc omul în contextul relațiilor și al sistemelor din care face parte, perspectiva polivagală mă ajută să privesc mai atent persoana însăși ca sistem biologic autonom, aflat într-o permanentă interacțiune cu sine, cu ceilalți și cu mediul.
Sistemul nostru nervos participă permanent la felul în care percepem siguranța și pericolul, la cum ne conectăm cu ceilalți, ne mobilizăm, ne protejăm și revenim la echilibru.
Din acest punct de vedere, unele reacții pe care ajungem să le considerăm „defecte”, „slăbiciuni” sau lucruri pe care „ar trebui să le controlăm” pot fi înțelese diferit: ca răspunsuri prin care organismul nostru a încercat, într-un anumit context, să se adapteze și să ne protejeze.
Această înțelegere poate schimba relația pe care o avem cu noi înșine. În loc să luptăm permanent împotriva propriilor reacții, putem începe să le observăm, să le înțelegem și să învățăm să lucrăm cu ele.
În practica mea, perspectiva sistemică și cea polivagală se completează pe deplin. Una mă ajută să înțeleg relațiile și contextele din care face parte o persoană, iar cealaltă aduce o înțelegere mai nuanțată a proceselor biologice prin care persoana interacționează cu aceste sisteme.
Cum înțeleg schimbarea
O altă idee care mă însoțește constant în procesul terapeutic este cea de răspuns-abilitate, în sensul capacității de a răspunde conștient și flexibil situațiilor pe care le întâlnim.
Nu putem controla întotdeauna ceea ce ni se întâmplă. Există experiențe dificile, nedrepte sau traumatice pe care nu le-am ales și asupra cărora poate nu am avut nicio putere.
Putem însă descoperi treptat ce putem face, în prezent, cu ceea ce ni s-a întâmplat.
Pentru mine, responsabilitatea nu este despre vină sau despre căutarea celui care „ar fi trebuit” să facă altfel. Este despre recunoașterea spațiului în care avem posibilitatea de a răspunde.
Aici apare o diferență importantă între reactivitate și proactivitate.
Proactivitatea nu presupune să putem schimba orice situație. Înseamnă să putem observa ce ține de noi și ce nu, iar acolo unde avem posibilitatea de a influența ceva, să putem alege cum dorim să răspundem.
În terapie, nu urmăresc să spun oamenilor ce ar trebui să facă și nici să îi conving că sunt responsabili pentru tot ceea ce li s-a întâmplat.
Îmi propun mai degrabă să construim împreună un spațiu în care persoana să poată observa, să poată înțelege, să poată comunica și să își poată descoperi propriile posibilități de răspuns.
Pentru mine, aceasta este una dintre formele fundamentale ale autonomiei personale.
Un cadru terapeutic integrat
A înțelege influențele cărora le-am fost supuși nu înseamnă că suntem condamnați să rămânem definiți de ele. Iar a înțelege reacțiile propriului sistem nervos nu înseamnă să le judecăm, ci să avem mai multe posibilități de a lucra cu ele.
De aceea, pentru mine autonomia nu înseamnă independență față de ceilalți și nici control absolut asupra propriei vieți.
Înseamnă capacitatea de a ne înțelege mai bine, de a recunoaște relațiile și circumstanțele care ne influențează și, în interiorul lor, de a descoperi spațiul în care putem alege.
Să înțelegi ce te influențează.
Să observi cum răspunzi.
Să descoperi ce poți schimba.
Și să alegi, treptat, cum vrei să mergi mai departe.
Perspectiva sistemică
Perspectiva polivagală
Răspuns-abilitatea
Perspectiva sistemică ne ajută să înțelegem felul în care relațiile și contextele din care facem parte ne influențează.
Perspectiva polivagală ne ajută să observăm felul în care propriul organism răspunde la siguranță, pericol, apropiere și conectare.
Răspuns-abilitatea ne invită să descoperim ce putem face în prezent cu ceea ce înțelegem despre noi.
În procesul terapeutic îmi propun să creez un spațiu în care experiența unei persoane să poată fi explorată fără a fi redusă la un diagnostic, la un simptom sau la o etichetă.
Psihoterapia poate însemna înțelegerea unor tipare relaționale, explorarea unor experiențe dificile, reglarea răspunsurilor emoționale, descoperirea resurselor personale sau dezvoltarea unor noi modalități de a fi în relație cu sine și cu ceilalți.
Atunci când este util, procesul psihologic poate fi completat și prin evaluare psihologică și instrumente psihometrice (teste și chestionare), astfel încât anumite dificultăți, resurse sau dimensiuni ale funcționării psihologice să poată fi înțelese mai clar.
Instrumentele nu înlocuiesc însă întâlnirea dintre oameni. Ele oferă informații care pot completa procesul de înțelegere și pot contribui la alegerea unei direcții de lucru potrivite.
Pentru mine, psihoterapia nu înseamnă să îi spun unei persoane cum trebuie să își trăiască viața.
Înseamnă să construim împreună condițiile în care poate ajunge să înțeleagă mai bine ce i se întâmplă, să își recunoască resursele și să își dezvolte propria capacitate de alegere și de răspuns.
Poate că acesta este și punctul din care începe schimbarea:
nu atunci când devenim altcineva, ci atunci când începem să ne înțelegem suficient de bine încât să avem mai multe posibilități de a alege cine vrem să fim.
